Volg ons
iBookstore
Android app on Google Play
Vind ik leuk
Een programma van
Când o cometă nu este de fapt o cometă?
7 November 2013

În medie, o singură cometă pe an poate fi văzută pe cer cu ochiul liber. Dacă ești foarte norocos, poate chiar ai văzut una, și această imagine iţi va părea foarte familiară. Dar, pe cât de mult arată ca o cometă, pe atât a uimit astronomii atunci când sa dovedit a fi un simplu asteroid!

Asteroizii sunt bucăți de stâncă rămase de la formarea sistemului nostru solar, cu 4,6 miliarde de ani în urmă. De pe Pământ, ei arată ca mici puncte de lumină care se mișcă pe cerul nopții. Mulți dintre ei, ca acesta, se află între Marte și Jupiter, într-o regiune numită Centura de Asteroizi. Cometele, pe de altă parte, se găsesc în principal în marginile exterioare ale sistemului nostru solar.

Ocazional, o cometă se va deplasa mai aproape de Soare. Când se întâmplă acest lucru, avem parte de un spectacol vizual minunat! Cometele sunt făcute din rocă, praf și gheață. Dacă se apropie prea mult de Soare, căldura evaporă o parte din gheață. Aceasta creează o "coadă" fantastică care poate fi văzută ca o cometă care călătorește peste cerul nopții.

În această imagine putem vedea o coadă asemănătoare unei comete. Dar cum asteroizii nu sunt făcuți din gheață, cum anume și-a dobândit acesta coada?

Ei bine, asteroidul rotindu-se foarte repede, gravitația sa slabă se luptă pentru a ține suprafața stâncoasă laolaltă, asa că, a început să se spulbere! Cele șase cozi asemănătoare unei comete, care se strecoară în spatele asteroidului, sunt de fapt făcute din praf și piatră împrăștiate!

Interesant

Până în prezent, s-au pierdut 100 până la 1000 de tone de material asteroid, cam aproximativ, de patru ori greutatea Statuii Libertății!

Share:

Afbeeldingen

Een komeet die geen komeet is
Een komeet die geen komeet is

Printer-friendly

PDF File
1,1 MB
Nieuwsbrief

Cassini Scientist for a Day


Universe in a Box