Volg ons
iBookstore
Android app on Google Play
Vind ik leuk
Een programma van
O mare de stele
18 September 2013

În fotografia de mai sus puteți vedea Nebuloasa Crevetelui (în engleză: Prawn Nebula). Imaginea conține sute de stele albastre printre fâșiile de gaz frumos colorate, care îi dau aspectul unui crevete care înoată în mare. Dar cum putem afla ce stele sunt în interiorul nebuloasei, și care sunt în fața sau în spatele ei? Măsurarea distanțelor la care se află obiectele în spațiu este o problemă dificilă. Din fericire, astronomii sunt inventivi, și au găsit mai multe soluții. Datorită lor știm că marea majoritate a stelelor albastre din imagine aparțin unui roi stelar care se află la o distanță mult mai mică de noi, comparativ cu nebuloasa.


Odată ce am aflat la ce distanță este un obiect, este ușor să îi aflăm dimensiunile. Nebuloasa Crevetelui este așa de mare încât luminii i-ar trebui 250 de ani  pentru a o traversa de la un capăt la altul - iar lumina are viteza cea mai mare din Univers! Pe cerul nocturn nebuloasa este de patru ori mai mare decât luna plină!


 Dar, în ciuda mărimii sale, marea majoritate a oamenilor nu îi acordă prea mare atenție, deoarece acesta este greu de observat. Nebuloasa strălucește datorită luminii ambiante: roiul stelar din vecinătate vecină emite lumină ultravioletă, care nu poate fi observată cu ochiul liber, dar face praful și gazul nebuloasei să strălucească.

 

Interesant

Nebuloasa Crevetelui este foarte greu de observat în lumina vizibilă. De aceea, pentru a face acestă fotografie atrăgătoare, culorile colectate de telescop au fost intensificate.

Share:

Afbeeldingen

Een zee van sterren
Een zee van sterren

Printer-friendly

PDF File
1,1 MB
Nieuwsbrief

Cassini Scientist for a Day


Universe in a Box