Volg ons
iBookstore
Android app on Google Play
Vind ik leuk
Een programma van
Cele mai atrăgătoare stele din univers
16 January 2015

Te-ai jucat vreodată cu magneți? Cel mai probabil ai făcut un experiment în care ai pus un magnet pe masă și un cui în apropiere. Dacă apropii magnetul încet de cui, la un moment dat cuiul sare și se lipește de magnet.

Acest lucru se întâmplă deoarece magneții au o proprietate invizibilă care acționează în jurul lor și poartă numele de „câmp magnetic”. Acest câmp poate da naștere unei forțe de atracție sau de respingere asupra obiectelor din jur, chiar dacă magnetul nu le atinge.

Cei mai puternici magneți din univers poartă numele de magnetari. Un magnetar este o stea foarte mică și densă, de 50 de ori mai masivă decât Soarele, comprimată într-o sferă cu diametrul de doar 20 de kilometri (aproximativ de mărimea unui oraș mai mic).

Astronomii cred că magnetarii se formează atunci când stelele masive mor în urma unei explozii de tip supernovă. Gazele din interiorul stelei sunt împrăștiate în spațiu dând naștere unui nor colorat ca cel din imagine, numit Kes 73. În același timp, partea centrală a stelei se comprimă și formează un magnetar.

In mijlocul norului cosmic din imagine se află un mic magnetar. Dimensiunea mică a acestei stele este compensată însă prin energie, ea emițând fascicule puternice de raze X la fiecare câteva secunde. În fotografia de mai sus fasciculele de raze X sunt colorate în albastru.

 

Interesant

Astronomii cred că în prezent există peste 30 de milioane de magnetari împraștiați în Calea Lactee!


 

 

Share:

Afbeeldingen

Kes 73
Kes 73

Printer-friendly

PDF File
968,0 KB
Nieuwsbrief

Cassini Scientist for a Day


Universe in a Box