Volg ons
iBookstore
Android app on Google Play
Vind ik leuk
Een programma van
Îți este frică de întuneric?
30 May 2016

Aproape fiecăruia dintre noi i-a fost frică de întuneric la un moment dat. Podele care scârțâie, draperii care flutură sau forme aleatorii în noapte pot să-ți dea fiori. Dar intunericul în sine nu ne sperie, ci frica de ce se poate ascunde în întuneric.

(Frica de întuneric este de fapt un avantaj; ne ajută să ne păstrăm vigilența în situații potențial periculoase!)

Dar cu toții știm că monștrii nu există; prin urmare, chiar avem vreun motiv să ne fie frică? Poate nu pe Pământ, dar există monștri care se ascund în spațiu - ei poartă numele de găuri negre!

O gaură neagră se formează atunci când o stea masivă moare. Orice se apropie prea tare de o gaură neagră este atras cu o forță atât de mare, încât nu mai are nici o șansă de scăpare: va ajunge cină pentru monstru!

Și dacă acești monștri nu erau suficient de înspâimântători, găurile negre sunt și invizibile, cel puțin până încep să se hrănească.

Imaginea de mai sus ilustrează două galaxii. Galaxia roz situată în partea dreaptă are o gaură neagră imensă în centrul ei, care devorează cealaltă galaxie. Dacă te uiți mai cu atenție, o să poți vedea cum un flux de materie este atras din galaxia albastră spre gaura neagră.

Găurile negre sunt gurmanzi necivilizați. Pe măsură ce consumă materia, împrăștie gaz cosmic fierbinte, la fel cum echivalentul uman împrăștie firimituri și resturi de mîncare. În această fotografie, gazul emis de gaura neagră seamănă cu o explozie, și are un efect similar. Gazul fierbinte încălzește întreaga galaxie până la punctul în care nu mai este capabilă să dea naștere unor stele noi.

Galaxiile sunt cunoscute ca fiind mașini de făcut stele pe baza unei rețete simple: gaz cosmic + gravitație = stele. Aici avem o galaxie care are tot ce îi trebuie pentru a forma stele, dar acest lucru nu se mai întâmplă. Acum, pentru prima dată, am aflat și de ce.

 

Interesant

Galaxia roz este un nou tip de galaxie numit “red geyser” (Gheizer Roșu). Ele sunt numite după gheizerele de pe Pământ, cum sunt cele din Islanda sau din Parcul Yellowstone din SUA. Un gheizer este un lac natural de apă fierbinte care erupe uneori, trimițând jeturi de aburi clocotiți și  apă în aer.

Share:

Afbeeldingen

Red_Geyser
Red_Geyser

Printer-friendly

Nieuwsbrief

Cassini Scientist for a Day


Universe in a Box